Încondeierea ouălor

HandmadeMoldova susține tot ce este confecționat manual. Astfel, dacă tot suntem în apropierea Sărbătorilor Pascale, am hotărât să-ți prezentăm un articol despre încondeierea  ouălor de Paște.

Trebuie să știi că încondeierea ouălor este un obicei practicat încă din vechime în tradiția moldovenilor. Ouăle încondeiate sunt o mărturie a datinilor, credinţelor şi obiceiurilor pascale. Acestea  transmit creștinilor multă bucurie, smerenie și împăcare.

Procesul de încondeiere a ouălor este unul destul de anevoios și nu se face pur și simplu. Majoritatea meșterilor populari, care respectă cu sfințenie tradiția de încondeiere a ouălor, petrec ore și chiar zile în șir pentru a ornamenta un singur ou. De aceea, aceștia încondeiază ouăle pe parcursul întregului an, pentru ca la Paște să aibă o colecție impresionantă de ouă ornamentate.

De obicei, încondeierea ouălor se face în fiecare an, în Săptămâna Patimilor, în Joia Mare. Acestea pot fi vopsite, încondeiate cu ceară sau ornate cu dantelă ori alte materiale textile. De-a lungul timpului tehnica încondeierii ouălor a fost ridicată  la rang de artă.

Încondeierea ouălor de Paște  semnifică reînvierea naturii  și reluarea ciclului vieții. Oul este simbolul regenerării și al purificării.

Încondeierea ouălor

Încondeierea ouălor

Motive și Simboluri folosite la încondeierea ouălor

La încondeierea oălor sunt utilizate diverse motive folclorice: spicul, soarele, frunza și  crucea, ca o reconfirmare a creștinătății, dar și numeroase simboluri.

Cele mai utilizate simboluri sunt:

  • linia dreaptă verticală = viața;
  • linia dreaptă orizontală = moartea;
  • linia dublă dreaptă = eternitatea;
  • linia cu dreptunghiuri = gândirea și cunoașterea;
  • linia ușor ondulată = apa, purificarea;
  • spirala = timpul, eternitatea;
  • dubla spirală = legătura dintre viață și moarte.
Încondeierea ouălor

Încondeierea ouălor

Cele mai utilizate motive folclorice cunt:

  • Crucea – semnul creștinătății
  • Steaua – i se mai spune “floarea stachinei” sau “steaua ciobanului”;
  • Mănăstirea – tot un simbol al creștinătății;
  • Regnul animal: albina, broasca, șarpele, mielul;
  • Motive vegetale: frunza bradului, garoafa, spicul grâului;
  • Unelte casnice și de câmp: grebla, lopata, fierul plugului;

 

Încondeierea ouălor

Încondeierea ouălor

© 2016, Handmade Moldova. Toate drepturile rezervate.
Te invitam pe Forum-ul nostru sa ne pui intrebari despre Handmade!

    Un comentariu

  1. […] ouălor de Paște este, dupa cum spuneam în articolul anterior, un proces destul de anevoios. De obicei, gospodinele vopsesc ouăle de Paște în Joia din […]

Lasă un răspuns